Vremea acum: -
Min: Min: -14°C / Max: Max: -6°C
Min: Min: -14°C / Max: Max: -6°C
Vatra Dornei Live

Vezi aici imagini in direct de pe Partia Parc din Vatra Dornei
Asculta Radio Live
Asculta acum direct de pe internet!
RADIO ORION VATRA DORNEI
Cine e online?
Avem 178 vizitatori online
Pagina in dezvoltare!

Daca observati o eroare de afisare sau functionalitate va rugam sa ne anuntati imediat apasand aici!
| „Oglinzile Bucovinei”, un spectacol de promovare a traditiilor populare sustinut de liceenii dorneni |
|
|
|
| Scris de Administrator | |||
| Luni, 29 Martie 2010 00:00 | |||
|
Vineri, 19 martie 2010, de la ora 17.00, la Casa de Cultura „Platon Pardau” a avut loc o ampla manifestare culturala organizata de catre elevi ai Liceului „Ion luca”, sub coordonarea profesoarei de limba si litertura romana Ana-Maria Apetrii.
Manifestarea, denumita generic „Oglinzile Bucovinei” a cuprins un spectacol de muzica populara, o punere in scena a nuntii traditionale bucovinene, dar si o expozitie de obiecte populare, toate realizate de colective de elevi ai liceului dornean, din cadrul claselor a XII a F, a XII a G si a IX a B. Spectacolul, la care au participat sute de elevi ai liceului, dar si de la scolile generale din localitate, a cuprins o serie de interpretari muzicale ale unor cantece populare din folclorul bucovinean, iar la final, tot elevi ai liceului dornean au realizat o inedita punere in scena a nuntii din Bucovina, presarata, binenteles, cu multe momente vesele. Toti spectatorii au fost invitati la final sa viziteze expozitia de obiecte folclorice din Salonul Alb, dar nu inainte de a fi serviti, asa cum se obisnuieste „la o casa de gospodari” cu dulciuri de post, dar si cu frumoase si colorate ravase realizate de gazdele evenimentului. Astfel, Salonul Alb i-a intampinat pe vizitatori cu frumoase exponate ale costumului popular din zona Cosnei, broderii si goblenuri, oua incondeiate din zona Ciocanesti, dar si deosebite casute bucovinene din aschii de lemn, realizate de tanarul si talentatul mester popular Iulian Gavriluta. Despre aceasta ampla manifestare, profesoara Ana Maria Apetrii, cea care, spre incantarea elevilor, dar si a colegilor invitati la actiune, s-a prezentat intr-un frumos costum popular bocovinean, ne-a declarat: „In contextul in care societatea romaneasca sufera de un proces de confuzie culturala prin amalgamul de notiuni, mitologii si civilizatii cu care intra in contact, cred de cuviinta ca scoala trebuie sa ofere, printre altele, si repere nationale. Dintre vastele concepte pe care elevii le proceseaza pe parcursul orelor de limba si literatura romana, m-am oprit la cateva aspecte ce vizeaza identitatea romaneasca in context european, cunoscute generic sub numele de folclor. Din aceasta antiteza dintre atitudinea nu prea responsabila de a constientiza ceea ce avem si traditia bucovineana exemplara, s-a nascut dorinta de a implica elevii in cultivarea si transmiterea traditiilor ca elemente indisolubile ale spiritului romanesc. Convingerea mea ferma este aceea ca in colaborare cu elevii mei voi reusi sa stabilesc acest „echilibru intre antiteze”, in folosul elevilor si al scolii”. Tot domnia sa ne-a mai subliniat faptul ca spera ca prin astfel de activitati „sa sensibilizam societatea catre cultivarea autenticitatii, iar cuvintele de ordine pe care ne vom intemeia demersul sunt remarcabile prin adevarul lor aplicabil si secolului in care traim < Sa fim nationali cu fata spre universalitate!>, dupa cum frumos sublinia Titu Maiorescu”. Manifestarea se doreste a fi un prim pas spre o mai larga paleta de astfel de activitati de promovare a traditiilor populare pe care elevii de la „Ion Luca” si le-au propus a le desfasura. Aceasta cu atat mai mult cu cat, dupa cum s-a observat la aceasta prima actiune, tinerii detin astfel de „dovezi” ale traditionalului popular bucovinean. REDACTIA
|




